Jocul este foarte important ca metodă de învățare a abilităților motrice.
Kinetoterapia – gimnastica medicală – are rolul de a corecta pozițiile vicioase ale copilului atât acasă cât și la școală.
Kinetoterapeutul va face din exercițiile fizice o joacă, îl va lăsa pe copil să se plimbe prin sala de kinetoterapie, îl va face să se simtă independent, având totuși în permanență controlul și îndrumând efectuarea terapiei necesare și corecte.

Kinetoterapia are ca rezultate :
• câștigarea mobilității articulare normale pierdute în urma unei imobilizări post-fractură;
• îmbunătățirea tonusului muscular;
• antrenarea întregului corp în mișcare și pregătirea organismului copilului pentru efort;
• formarea obișnuinței unor mișcări corecte și coordonate;
• corectarea diferitelor deformări ale coloanei vertebrale, datorate poziției incorecte a copiilor în bancă sau pe scaun în timpul pregătirii lecțiilor sau jocului pe calculator;
• tratarea afecțiunilor aparatului locomotor: luxațiile congenitale de șold, platfusul, genum varum (“piciore în paranteze”), genum valgum (“piciore în X”).
• corectarea atitudinilor posturale vicioase și a modificărilor de ax ale coloanei vertebrale deja instalate (cifoză, scolioză, hiper-lordoză sau spate plan);
• îmbunătățirea și tratarea afecțiunilor din sfera neurologică (hemipareze, parapareze);
• rahitismul, obezitatea și alte afecțiuni metabolice se pot trata, de asemenea, prin kinetoterapie.

Kinetoterapia presupune un ansamblu de programe, tehnici și principii de structurare care se adresează organismului uman în scop profilactic, terapeutic, recuperator și compensatoriu.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
• Relaxarea;
• Corectarea posturii și aliniamentului corporal;
• Creșterea mobilității articulare;
• Creșterea forței musculare;
• Creșterea rezistenței musculare;
• Creșterea coordonării, controlului și echilibrului;
• Corectarea deficitului respirator;
• Antrenamentul la efort;
• Reeducarea sensibilității.

Atunci când se vorbește despre kinetoterapie, prima referire ține în mod direct de latura de recuperare medicală având în vedere afecțiuni precum:
• Accidente;
• Boli degenerative (gonartroză, coxartroză, etc.);
• Afecțiuni neurologice (AVC, tetrapareze, parapareze, hemiplegii, etc.);
• Afecțiuni de tip ortopedic și posttraumatice ale sistemului locomotor (fracturi, entorse, luxații, redori articulare, cifoze, scolioze etc.);
• Afecțiuni de tip cardio-vascular;
• Afecțiuni endocrine;
• Afecțiuni metabolice;
• Afecțiuni respiratorii;
• Afecțiuni reumatice;
• Afecțiuni neuro-chirurgicale (hernii de disc, etc.);
• Tulburări de coordonare;

Din punct de vedere al pașilor care se efectuează în vederea aplicării cu succes a kinetoterapiei, un specialist va folosi următoarea abordare:
• Evaluare inițială amănunțită a pacientului;
• Elaborarea unui program de recuperare/profilaxie specific;
• Efectuarea cu regularitate a ședințelor de kinetoterapie;
• Îndrumarea pacientului să efectueze lucru individual în afara ședințelor;
• Reevaluare periodică pentru a putea monitoriza rata de progres și a ajusta constant programele de recuperare folosite.